Componente

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

1936 John Dvorak a creat o tastatură care putea fie foarte uşor utilizată. Această tastatură a fost concepută astfel încât cele mai puţin utilizate taste să fie în colţurile exterioare, iar cele mai utilizate taste să fie în centru, la îndemâna degetelor utilizatorului.
1956 Odată cu introducerea tranzistoarelor ca principale componente ale calculatoarelor, acestea vor deveni mult mai mici. Aceste dispozitive de mărimea unei unghii de deget, sunt tot mai mult folosite la computere pentru a înlocui tuburile vidate de mărimea unui pumn, ca principale elemente logice. Tranzistoarele generează mai puţină căldură decât tuburile vidate, ceea ce înseamnă că computerul având la bază tranzistoare ar trebui să fie mai sigure. Producătorul american Sperry Rand, fabricant al UNIVAC a lansat UNIVAC II, care se bazează în parte pe tranzistori.
1957 Cercetătorii de la IBM au realizat acum o imprimantă cu ace care poate imprima până la 500 de caractere pe minut. Imprimanta cu ace poate atinge această viteză având - în loc de taste separate – 24 de ace minuscule, aranjate în formă de dreptunghi. Oricare din aceste ace pot fi împinse în sus pentru a imprima forma caracterului dorit. Aceste forme sunt apoi presate pe o bandă de cerneală pentru a imprima caracterul pe hârtie. Aceste imprimante performante la calculator ar putea reprezenta sfârşitul maşinii de scris.
1966 IBM creează primul sistem de stocare pe disc, numit IBM RAMAC 305. Acesta putea să stocheze 5 MB de date pe 50 de tambururi lungi de 60 de centimetri.
1967 IBM creează primul floppy-disk.
1971 Intel a lansat un microprocesor, un produs care a influenţat viitorul calculatoarelor. În timp ce lucrau la proiectarea unui nou calculator, inginerii şi-au dat seama că performanţele calculatorului puteau fi îmbunătăţite la costuri mai mici, dacă cele 12 cipuri care executau toate sarcinile ar fi fost înlocuite cu un singur cip care să efectueze toate sarcinile. Noul microprocesor conceput de Ted Hoff a fost numit Intel 4004. Fiecare cip conţin însă 2300 de tranzistoare, care pot executa 60.000 operaţii pe secundă. Microprocesorul Intel 4004 avea un bus de 4-biţi, o viteză de tact de 108 KHz şi era bazat pe o tehnologie de 10 microni. Dimensiunea lui era de 3 × 4 mm, la un preţ de $200 bucata.
1971 IBM introduce "memory disk"-ul, numit şi "floppy disk", un disc flexibil de 8 inci de plastic acoperit cu un strat de oxid de fier. Acesta a fost iniţial creat pentru a încărca microcodul în controller pentru "Merlin" (IBM 3330). A devenit rapid un mediu de stocare foarte popular.
1972 Intel a scos pe piaţă un nou microprocesor: 8008. Acesta a avut îmbunătăţiri semnificative faţă de predecesorul său, 4004. Pentru prima dată, un microprocesor a putut să facă diferenţa între litere mici şi majuscule, toate cele 10 cifre, semne de punctuaţie şi alte simboluri Intel 8008 rula la o viteză de tact de 200 KHz, avea un bus de 8 biţi, folosea 3500 de tranzistoare, bazate pe o tehnologie de 10 microni.
1973 În anii 1950, G. Drummer, un inginer din Anglia, a lucrat mulţi ani la sistemele radar. Mulţumită tranzistorului, aceste sisteme şi-au redus dimensiunile, devenind mai sigure. Drummer şi-a dat seama de implicaţiile unei astfel de miniaturizări şi a realizat că ar fi mult mai bine să existe componente care să aibă deja tranzistoare, capacitori şi rezistori integraţi şi nu individuali, şi legaţi prin fire de un panou. Cercetările au dus la apariţia circuitului integrat sau a cipului cu silicon. Producătorul Texas Instruments este hotărât să producă în masă primul cip care foloseşte care foloseşte integrarea pe scară largă (LSI) a mii de componente electronice. Texas Instruments şi-a împărţit cipul în patru unităţi – o unitate aritmetică, una de înregistrare, o secţiune de control şi o cale pentru date. În total, există peste 10.000 de componente pe un cip de doar un centimetru pătrat.
1974 Intel şi Zilog (firmă înfiinţată de nişte ingineri plecaţi de la Intel) lansează noi microprocesoare. Intel 8080 era de cinci ori mai rapid decât predecesorul său, 8008. 8080 rula la o viteză de tact de 2 MHz, avea un bus de 8 biţi, folosea 6000 de tranzistoare, era bazat pe o tehnologie de 6 microni. Zilog Z-80 putea să ruleze orice program creat pentru 8080 şi includea un număr dublu de instrucţiuni.
1976 Intel lansează microprocesorul 8085 la 5 MHz, cu un bus de 8 biţi, o viteză de 370.000 de instrucţiuni pe secundă şi care folosea 6500 de tranzistoare bazate pe o tehnologie de 3 microni. În acelaşi an Zilog lansează Z80 la 2,5 MHz, un microprocesor pe 8 biţi, care avea un set de instrucţiuni de Intel 8080 îmbunătăţite.
1978 Intel lansează microprocesorul 8086 la 4.77 MHz, care a fost creat de doi ingineri în numai trei săptămâni. Folosea regiştri pe 16 biţi, un bus de 16 biţi şi 29.000 de tranzistoare, folosin o tehnologie de 3 microni. Preţul acestuia era de $360. 8086 putea executa 330.000 de instrucţiuni pe secundă. Au mai apărut apoi procesoare la 8 MHz şi 10 MHz.
1978 Unităţile şi dischetele de 5 1/4 inci au fost lansate de Shugart Associates în 1976. Acestea au fost rezultatul cererii companiei Wang Laboratories de a produce dischete suficient de mici pentru a putea fi folosite de un calculator personal, pentru că dischetele de 8 inci erau considerate a fi prea mari pentru scopul acela. În 1978, mai mul de 10 producători au început să producă unităţi şi dischete de 5 1/4 inci.
1979 Microprocesorul Motorola 68000 a prezentat o viteză mult mai mare decât cea a predecesorilor săi. Acest procesor de performanţă mare şi-a găsit locul în staţii de lucru foarte puternice, create pentru programe de grafică intensivă, des folosite în inginerie. În acelaşi an, Intel a lansat procesorul 8088, la 4,77 MHz.
1980 Seagate Technology a fost compania care a creat prima unitate de hard disk pentru microcalculatoare. Disul avea o capacitate de 5 Mocteţi de date, cam de cinci zeci de ori mai mult decât o unitate standard de floppy disk, şi încăpea exact în spaţiul unei unităţi de floppy disk. Hard disk-ul avea el însuşi un tambur rigid metalic, acoperit pe ambele părţi cu un strat de material magnetic care stoca date. Cu toate beneficiile de mărire a capacităţii de stocare, hard disk-urile aveau un singur dezavantaj: portabilitatea lor era redusă deoarece acestea erau permanent instalate în calculator. Seagate Technology s-a format în 1979 în urma unei conversaţii dintre Alan Shugart şi Finis Conner, care au lucrat împreună la IBM. Cei doi au decis să fondeze o companie după ce au avut idee de a micşora hard disk-urile la dimensiunile standardei dischete de 5 1/4 inci. După ce au lansat primul lor produs, Seagate a atras mulţi clienţi renumiţi, cum ar fi: Apple Computer şi IBM. Depă numai câţiva ani, au fost vândute 4 milioane de unităţi.
1980 Intel creează microprocesorul iAPX-432 pe 32 de biţi. Intel lansează apoi 80286 ca un pas între 8086 şi 432. În acelaşi an, Intel introduce coprocesorul matematic 8087.
1980 Prima unitate de stocare optică avea de 60 de ori capacitatea unei dischete de 5 1/4 inci. Dezvoltat de Philips, discul stoca datele prin arderea cu laserul a unor urme care nu puteau fi şterse, făcându-l astfel folositor pentru stocarea unor date care nu trebuiau actualizate. După doi ani, Philips a creat un disc optic care putea fi şi şters, folosind un material special, astfel rezultând un un disc cu o mare capacitate şi care putea fi şters şi reinscripţionat. Discul optic este produs prin înregistrarea de informaţii în formă de spirală cu o rază laser pe o suprafaţă fotosensibilă. Suprafaţa pe care sunt scrise informaţiile este protejată de două straturi de plastic. La discurile optice care pot fi şterse, numite şi discuri magneto-optice, întreaga suprafaţă de metal este magnetizată într-o singură direcţie. În loc de a înregistra informaţiile permanent prin topirea de găuri în metal, laserul încălzeşte locul până la nivelul de topire, pentru ca un magnet să inverseze direcţia fluxului magnetic. Prin reîncălzirea discului se restabileşte orientarea, şi deci se şterge.
1981 Sony creează primele unităţi şi dischete de 3 1/2 inci. Prima companie importantă care să adopte dischetele de 3 1/2 inci a fost Hewlett-Packard în 1982, eveniment în care s-a standardizat acest tip de dischete pe lângă celelalte formate de 3 1/4 inci, 3 inci şi 3,9 inci.
1982 Intel lansează microprocesorul 80286 la 6 MHz. Acesta avea un bus de 16 biţi, 134.000 de tranzistoare bazate pe o tehnologie de 1,5 microni şi fiecare costa $360.
1984 NEC lansează microprocesorul V20 la 8 MHz, prima clonă a microprocesorului 8088 produs de Intel. De asemenea, NEC lansează şi microprocesorul V30 la 8 MHz, prima clonă a lui Intel 8086. Ambele foloseau 63.000 de tranzistoare.
1985 Noile CD-ROM-uri erau bazate pe CD-urile de muzică, şi aveau o capacitate de 550 Mocteţi. Capacitatea lor era suficient de mare astfel încât rareori puteau fi umplute, iar dacă erau umplute, conţineau informaţii care ocupau mii de pagini pe hârtie. Primul produs pe CD-ROM de interes general după lansarea acestuia de Philips şi Sony în 1984 a fost "Enciclopedia Electronică Grolier", carea a apărut în 1985. Cele 9 milioane de cuvinte din enciclopedie ocupau doar 12% din spaţiul disponibil. În acelaşi an, companiile de calculatoare şi electronică au lucrat împreună pentru a stabili un standard astfel încât orice calculator să poată accesa informaţiile de pe CD-ROM-uri.
1986 Compaq a întrecut firma IBM când a lansat Deskpro 386, primul calculator de pe piaţă care să folosească noul cip al firmei Intel, 80386, microprocesor pe 32 de biţi, cu 275.000 de tranzistoare, bazate pe o tehnologie de 1,5 microni. Cu 4 milioane de operaţii pe secundă şi cu 4 Kocteţi de memorie, 80386 a dat PC-urilor o viteză şi o putere mult mai mare decât predecesorii săi. Acesta avea un preţ de $299. Noul microprocesor 386 a adus cu el o nouă arhitectură pe 32 de biţi, o îmbunătăţire semnificativă faţă de arhitectura pe 16 biţi a celorlalte microprocesoare. Acesta avea două moduri de operare, unul în care emula vechile cipuri x86, dând o compatibilitate cu cele vechi, şi altul în care se profita la maxim de noile tehnologii. Acest microprocesor a făcut ca programele de grafică să devină mult mai practice. După un an, Intel lansează microprocesorul 80386DX la 20 MHz, iar apoi la frecvenţe şi mai mari.
1989 Intel lansează microprocesorul 80486 şi cipul coprocesor/RISC i860, fiecare conţinând mai mult de 1 milion de tranzistori. Microprocesorul RISC avea o unitate aritmetică şi logică pe 32 de biţi (parte componentă a CPU-ului care rezolvă operaţiile, cum ar fi adunarea şi scăderea), o unitate de virgulă mobilă pe 64 de biţi şi o frecvenţă de ceas de 33 MHz. Cipul 486 a rămas similar în structură ca şi predecesorii săi, cipurile 386. Ceea ce diferenţia cipurile 486 erau seturile de instrucţiuni optimizate. Microprocesoarele 486 dublau performanţa celor 386 fără însă a mări frecvenţa de ceas. Preţul iniţial era de $900.
1989 Creative Labs lansează Sound Blaster, prima placă de sunet pe 8 biţi mono pentru PC.
1989 Motorola anunţă microprocesorul 68040, cu aproximativ 1,2 milioane de trazsistoare. Datorită dificultăţilor tehnice, nu a fost produs până în 1991, cu toate că era promis în Ianuarie 1990. Microprocesorul 68040 pe 32 de biţi, la 25 MHz, a integrat o unitate de virgulă mobilă şi cache pentru date. Apple a folosit a treia generaţie de cipuri 68000 în calculatoarele Macintosh Quadra.
1990 IBM lansează plăcile grafice XGA MCA, pentru a le înlocui pe cele VGA. Sunt suportate rezoluţii de 640 × 480 şi 1024 × 768, cu până la 65.536 de culori în modul 640 × 480. În acelaşi timp, IBM intră în grupul VESA, făcând astfel publice specificaţiile pentru XGA.
1991 Advanced Micro Designs (AMD) introduce microprocesorul Am386DX, prima clonă a cipului Intel 386DX, la viteze de 20 MHz şi 40 MHz. În acelaşi an Intel introduce microprocesoarele 486 la 50 MHz, acestea fiind bazate pe o tehnologie de 0,8 microni.
1991 Creative Labs lansează Sound Blaster Pro Deluxe, prima placă de sunet stereo pentru PC-uri.
1992 Intel lansează microprocesorul i486DX2, viteze de tact de 25/50 MHz (externă/internă). DX2 a fost doar un 486 la 25 MHz care avea o viteză internă dublă. Preţul unuia era de $550.
1993 Intel numeşte procesoarele din viitoarea generaţie "Pentium", pentru a nu fi confundaţi cu ceilalţi competitori. Noile procesoare Pentium vor folosi regiştri pe 32 de biţi, având un bus de 64 de biţi. Acestea vor avea 3,1 milioane de tranzistoare, folosind o tehnologie de 0,8 microni şi o viteză de tact de 60 de MHz şi 66 de MHz, la un preţ de $878. Ele vor putea executa 90 de milioane de operaţii pe secundă, având o performanţă de 5 ori mai mare decât cea atinsă de cipul Intel anterior, 486, şi va fi de 1500 de ori mai rapid decât primul microprocesor.
1994 Apple Computer lansează QuickTake 100, prima cameră digitală pe 24 biţi sub $1000.
1994 U.S. Robotics lansează modem-urile Courier v.34 la o viteză de 28,8 Kbps, la un preţ de $329 intern şi $349 extern.
1995 Intel introduce procesorul P6, care se va numi Pentium Pro, la viteze de 150, 180 şi 200 de MHz, folosind 5,5 milioane de tranzistoare. În acelaşi an, Intel lansează şi procesorul Pentium la 133 MHz, care folosea 3,2 milioane de tranzistoare, bazate pe o tehnologie de 0,35 microni, la un preţ de $935. De asemenea, Intel introduce şi procesorul Pentium OverDrive la 83 MHz, pentru a înlocui procesoarele 486DX şi 486DX2 din vechile sisteme, acestea costând $300.
1995 Cyrix anunţă microprocesorul 5x86 la 100 MHz.
1996 Intel lansează o nouă serie de procesoare Pentrium care includ tehnologie MMX (eXtensii MultiMedia). Această nouă serie conţine 5,5 milioane de tranzistaore şi o parte de memorie ultrarapidă care-şi accelerează performanţa, fiind capabilă de a executa până la 300 de milioane de comenzi pe secundă. Introducerea noii tehnologii MMX înseamnă dotarea cipului cu un nou set de comenzi în vederea creşterii performanţei multimedia. Procesoarele vor fi introduse în computere de înaltă performanţă folosite în navigarea pe Internet.
1996 Advanced Micro Devices (AMD) lansează procesorul K6, optimizat pentru cod de 16 şi 32 de biţi şi care includea 32 Kocteţi de memorie cache. Acest cip se putea introduce într-un soclu standard Pentium şi suporta MMX. De asemenea, Cyrix a lansat procesorul M2 cu aceleaşi caracteristici, dar având 64 Kocteţi de memorie cache.
1998 Discul digital multifuncţional (DVD) arată ca un compact disc audio obişnuit, dar este mai performant decât acesta. Principala diferenţă dintre cele două constă în faptul că DVD-ul poate stoca mult mai multe date decât un CD, ca de exemplu baze de date, software, sunete, imagini şi filme. Astfel de discuri sunt produse sub diverse forme: discuri read-only, pentru jocuri pe calculator sau filme, discuri şi goale pentru copiere.
1998 Intel lansează pe piaţă procesoarele Pentium II la viteze de 300, 333, 400, 450 MHz şi chiar mai mari.
1999 Intel lansează procesoarele Pentium III, la viteze de inclusiv 1 GHz.
2001 Intel lansează procesoarele Pentium 4, la viteze de inclusiv 2 GHz.
2004 Intel lansează procesoarele Pentium 4 HT, cu tehnologie Hyper Threading.
2005 Intel lansează procesoarele Pentium 4 Dual Core, care conţin practic două procesoare.